Câine de împrumut

Nero

După dispariţia lui Nero, prietenul lui cel mai bun, Leo (de fapt numele lui este Leu’) a început, timid, să ne viziteze. E drept, nu suplinea lipsa lui Nero, dar era o prezenţă care mă bucura. Omul, prietenul cel mai bun al câinelui… M-am apropiat încet de el. Nu e genul de câine care să fie obişnuit cu mângâieri şi alinturi, dar s-a adaptat. E câinele de împrumut pentru sufletul meu.

Leo

Încerc să scriu despre Nero, dar cuvintele mi se împleticesc. Nu pot să descriu bucuria lui când mă jucam cu el, tot aşa cum nu pot să descriu bucuria mea când îmi ura bun venit acasă. A fost o vară frumoasă cu multe excursii la râu împreună cu Nero, cu seri petrecute în grădină până târziu, cu lecturi la umbra cireşului…

Plecăm cu toţii pe rând. Nero a plecat într-o seară de vineri, abătut – cine ştie de ce – şi nu s-a mai întors. L-am căutat, l-am aşteptat, probabil s-a întors şi aşteaptă să ies afară să ne jucăm.

Nero e fiecare câine pe care-l întâlnesc. E Asia, Bassetul lui P., e Wanda, e Leo, e maidanezul care s-a bucurat atât de mult în una din serile trecute că l-am mângâiat.

Asia

Wanda

Read Full Post »