Brett Anderson şi un album de atmosferă, un album care îi pune în valoare vocea. Preferatele mele Julian’s Eye, The Hunted şi Frozen Roads (la o primă ascultare).
Track list
P.S. Ştiu ca e un clişeu, dar oamenii nu sunt ce par a fi…
Postat in my music, my soul | Etichetat Brett Anderson, Slow Attack | Lasă un comentariu »
“Je ne ferais plus que ce dont j’aurais envie. C’est à dire rien. Je ne veux pas de souvenirs, pas de possessions, pas d’amis, d’amour ou d’attaches… Tout ça, ce sont des pièges”
Postat in movies, my music, my soul | Etichetat Bleu, hurt, kieslowski | Lasă un comentariu »
şi voi continua să îţi scriu, chiar dacă tu nu vei mai citi, până la final
nu numai că mi-ai tăiat o aripă, dar mi-ai demonstrat ceea ce ştiam deja, că oamenii pot da dovadă de cruzime chiar şi atunci când nu este cazul.
ca şi cum aş aştepta să mă dezamăgească toate persoanele şi când văd că nu mă dezamăgesc, le mai dau o şansă…
Postat in insomnii, my music, my soul | Etichetat disappointment, hurt | Lasă un comentariu »
Nu mai ies din casă decât pentru “nevoile primare” – ţigări şi alte câteva…
Astăzi, când am ieşit, mi-am dat seama că nu mai ştiu să merg. Uitasem. Mi-am dat seama că pământul era cumva înclinat într-o parte iar eu mă înclinam în partea cealaltă ca să îmi susţin echilibrul.
“I think last night you were driving circles around me”
Şi Nick Hornby şi Topper’s House şi felul în care cartea pune problema sinuciderii cu atât de mult umor uneori.
“So it was real shocking to discover that Maureen, Jess and Martin Sharp
were about to take the Vincent Van Gogh route out of this world. (And
yeah, thank you, I know Vincent didn’t jump off the top of a North London apartment building.) A middle-aged woman who looked like someone’s cleaning lady, a shrieking adolescent lunatic and a talk-show host with an orange face… It didn’t add up. Suicide wasn’t invented for people like this. It was invented for people like Virginia Woolf and Nick Drake. And me. Suicide was supposed to be cool.”
Dar Nick Drake merită un post separat…
Postat in carti, my music, my soul | Etichetat a long way down, nick drake, nick hornby | Lasă un comentariu »
Mi-am cumpărat zilele trecute trei cărţi. Nu are importanţă ce fel de cărţi. Mi-aş fi dorit să fie Sylvia Plath, Anne Sexton, altceva…
“leaving the page of the book carelessly open,
something unsaid, the phone off the hook
and the love, whatever it was, an infection.”
Şi îmi amintesc de Eric Burdon & The Animals. Mai ţii mine? Aveam o casetă primită de la tine. Era Winds of Change… si imi placea mult Paint it Black, cover-ul după Rolling Stones, şi Hotel Hell, bineînţeles… şi desenele lui Iustin…
“And I’m so very far from my home…
Someone else is in trouble, I am not the only one…
The cigarette glows, I am all alone”
Postat in my music, my soul | Etichetat alone, Eric Burdon & The Animals, Hotel Hell, hurt | 6 Comentarii »
- În casa de alături este o comoară.
- Alături nu este nici o casă.
- Nu-i nimic, construim noi una.
Şi aş vrea ca în faţa blocului meu sa fie un alt peisaj:
Postat in art, hai-hui, my soul | Etichetat arta, balcic, darascu, lucian grigorescu, tonitza | Lasă un comentariu »
În seara asta ascultam pe repeat aria Vesti la Giubba din Pagliacci… şi am picat de tot… iarăşi…
Şi de la Pagliacci, mi-am adus aminte de Queen… şi de faptul că atunci când a murit Freddie Mercury, am aprins o lumânare în clasă (eram în liceu), am pus un portret de-al lui şi am ţinut un moment de reculegere… Iar pe perete, acasă aveam un poster de-al lui Freddie şi sub el o hârtie pe care am scris o frântură dintr-un interviu: “If I’m dead tomorrow, I don’t give a damn. I really have done it all.”
I’m falling apart…
Sometimes I get the feelin’
I was back in the old days – long ago
When we were kids when we were young
Things seemed so perfect – you know
The days were endless we were crazy we were young
The sun was always shinin’ – we just lived for fun
Sometimes it seems like lately – I just don’t know
The rest of my life’s been just a show
Postat in my music, my soul | Etichetat it's a hard life, leoncavallo, pagliacci, queen | Lasă un comentariu »
Mă doare. Mă doare să ştiu că eşti undeva acolo.
Nu mi-e frică de întuneric. Mi-e frică uneori doar de mine.
Postat in my music, my soul | Etichetat doare, Handel, Rinaldo | Lasă un comentariu »
Pe Cosmin Bumbuţ îl consider un prieten, deşi nu îl cunosc personal. Probabil ca şi faptul că e din Maramu’ contează mult…
Super proiect… poze faine. Muzica, AB4, faină.. Round Dance sau Hora la Danceu
Faceţi o pauză, chiar merită.
Postat in art, my soul, photo | Etichetat Cosmin Bumbut, round dance | Lasă un comentariu »
Mă simt bine câteodată…
Ieri a fost o zi frumoasă. Am avut ceva de rezolvat prin oraş şi mi-am permis o oră de relaxare în parc. Îmi pare rău să spun, dar mie nu-mi place Parcul Central din Cluj pentru simplul fapt că este înconjurat de drumuri. Oriunde ai sta în parc, auzi maşini şi huruit de tramvaie. Probabil că exagerez, dar în Baia Mare, de exemplu, parcul e de-a dreptul pădure. Parcurile din Timişoara sunt frumoase şi departe de maşini (în mare parte).
În fine. Ajung în parc şi mă aşez pe o bancă la umbră. E plin de castane sălbatice pe jos, îmi aduc aminte de copilărie. Tare-s frumoase. Primul personaj care intră în scenă – o ţigancă. Îmi zâmbeşte arătându-mi toţi dinţii de aur. “N-ai o ţigară să-ţi ghicesc?” Perioadă de criză, până şi ghicitoarele lucrează pe ţigări. Îi răspund politicos, trăgând un fum adânc “nu, nu am.” Nu insistă, pleacă mai departe, e plin parcul de lume. Cad pe gânduri. O fi fost chiar adevărata fiică a Mamei Omida 
) iar eu am ratat-o….
Pe banca de lângă mine mă pândeşte un tip dubios. Nu mă simt prea bine. Îmi pun căştile şi dau muzica tare. Afraid to Shoot Strangers.
Nu trece mult şi în faţa mea se postează o ţigăncuşă de 12-13 ani. E bine îmbrăcată. Îi spun “nu am” deşi nu o aud. În pauza dintre piese o aud “hai, dă-mi ceva, ce, îţi pare rău că dai?” Stă minute bune. Fear of the Dark (chiar s-a potrivit…) Într-un final pleacă, dar judecând după mimica feţei, mi-a spus nişte cuvinte frumoase.
Şi eu care vroiam să mă relaxez. Poate altă dată… sau altundeva.
A început să-mi fie din ce în ce mai greu să ies printre oameni fără să am căştile în urechi şi gândurile în altă parte.
Postat in hai-hui, my music, povestiri din oras | Etichetat afraid to shoot strangers, Cluj, fear of the dark, parcul central | Lasă un comentariu »
